Scoala Nr1.Perisoru -Calarasi

Autor- Baches Andrei, b.andreyk@gmail.com , Scoala cu clasele I-VIII Nr. 1 Perisoru, Calarasi
Co-autor- Patrisia Catanescu, ela.patrisia@gmail.com Scoala Darmanesti, Dambovita




Viteazul Melhior si Frumoasa Lumii


Baches Andrei, b.andreyk@gmail.com

Traia demult, un imparat puternic, numit Melhior. El avea cea mai frumoasa imparatie si un palat din aur ravnit de toti regii. Aceasta imparatie, era atacata, de trei ori pe an, de catre dragonul Rorac. De fiecare data, Melhior trimitea armate formate dn soldati la numar cata frunza si iarba. Si mereu armatele erau invinse si Rorac iesea invingator.
Intr-an an, suparat pe nenumaratele infrangeri, Melhior, se hotara sa-l infrunte chiar el, pe dragonul Rorac. Atunci isi lua armura de otel, care numai fusese vreodata strapunsa, si pe cap isi puse coroana de aur si nestemate. Calare pe un armasar alb ca spuma laptelui si rapid ca vantul si ca gandul, porni sa-l infrunte pe dragon.

Patrisia Catanescu, ela.patrisia@gmail.com
Dupa doua zile, Melhior ajunse pe o pajiste minunata plina de flori multicolore. In zare se vedeau turnurile imense ale unui castel. Deodata, armasarul imparatului incepu sa vorbeasca, spunandu-i ca ar fi bine sa innopteze acolo, pentru a-si recapata fortele. Cand cei doi tovarasi ajunsera la castel, vazura ca inaintea lor erau niste trepte uriase in numar de o mie. Armasarul cel alb se ridica pe doua picioare si in spate ii aparu doua aripi imense, si ii spuse lui Melhior:
- Haide stapane! Vom urca scarile numaidecat.

Baches Andrei, b.andreyk@gmail.com
Melhior ramase uimit de ceea ce vedea , dar nu spuse nimic, isi asculta tovarasul. Intr-o clipa ajunsera la poarta castelului.Era imensa.Atunci armasarul se intoarse si lovi cu picioarele din spate poarta, aceasta deschizandu-se.Au inceput a explora fiecare incapere, dar nu gasisera nimic neobisnuit.Vazand ca nu -i nimeni in castel , se hotari sa se odihneasca , iar armasarul sau va pazi usa.Nu inchise bine ochii si in vis ii aparu Frumoasa Lumii.O zana cu ochii ca azurul cerului, parul balai ii ajungea pana la sold , iar obrajii ii erau imbujorati.Aceasta-i spuse ca daca ii va aduce pasarea cu pene de aur, el va primi ca rasplata puterea de a invinge pe oricine, si o tinerete vesnica alaturi de ea.

Patrisia Catanescu, ela.patrisia@gmail.com
Cand Melhior se trezi, simti botul catifelat si umed al tovarasului sau care il intreba: "Ce s-a intamplat, stapane??? Ai vorbit in somn!"
In timp ce imparatul ii povesti visul, zari langa el o foaie pe care era desenata o cascada cu apa limpede ca lacrima in care se oglindea cerul senin. Armasarul spuse ca cunoaste foarte bine locul. In spatele cascadei se afla o pestera. Acolo se nascuse si crescuse, si intradevar in acel loc se afla si pasarea cu pene de aur! Dar pana acolo aveau de strabatut un drum lung si plin de pericole. Insa, cei doi tovarasi au pornit la drum cu prima raza de soare care a aparut.

Baches Andrei, b.andreyk@gmail.com
Nu parcursera prea mult drum, si ajunsera la Padurea Fermecata, ce se afla la marginea imparatiei lui Melhior. Era o padure deasa, cu copaci inalti, ce te infricosau pana in maduva oaselor. Pamantul era acoperit doar de frunze uscate, printre care misunau o multime de serpi. Intreaga padure parca era arsa. Cei doi parcursera singura poteca din padure, ce ii ducea catre mijlocul codrului. Cum ajunsera in inima padurii, vazura ca cealalta parte a padurii, era mult mai frumoasa, ca din alta lume. Copacii apareau in fata lor, in colori mult mai vesele, fiind acoperiti de frunze, printre care zareai pasarele, care-ti umpleau inima de bucurie la auzul ciripitului lor.

Patrisia Catanescu, ela.patrisia@gmail.com
Cei doi erau bucurosi ca au trecut de primul obstacol al calatoriei lor, si au continuat sa mearga printre ciripitul pasarelelor si mireasma copacilor inverziti. Animalele se ascundeau in tufisurile fosnitoare la auzul copitelor greoaie ale calului inaripat pe care viteazul Melhior statea cu mandrie. La iesirea din Padurea Intunecata, cei doi se trezira fata in fata cu un animal foarte ciudat si foarte urat care era de 100 de ori mai mare ca ei. Melhior incaleca pe armasar, care zbura sus, in perdeaua norilor, printre pasarile cerului, fiind atat de rapid incat monstrul nu avu cum sai prinda si dupa un timp ii lasa in pace.
Baches Andrei, b.andreyk@gmail.com
Scapand cu viata si din acest ultim pericol, cei doi calatori erau din ce in ce mai aproape de a ajunge la cascada unde aveau sa gaseasca pasarea cu pene de aur. Ca un ultima ultima incercare ce avea sa-i dovedeasca meritul de a ajunge la aceasta pasare, Melhior era nevoit sa urce intr-o mica barca si sa calatoreasca pe un lac, pe care niciun calator nu-l strabatuse inaintea lor, lacul fiind complet necunoscut. Se zvonea, ca in acest lac, traiau sirene foarte frumoase, ce pareau desprinse din vise. Pe cat erau de frumoase, atat erau de periculoase. Se credea ca sirenele au puterea de a vrajii calatorii, prin minunatele lor cantece, ca apoi sa-i faca pe acestia sa coboare in apa involburata.

Patrisia Catanescu, ela.patrisia@gmail.com
Lui Melhior ii era putin teama de ceea ce va gasi pe lac, dar se gandi la cat de mult tinea la imparatia lui, si la cat de mult vroia sa-l invinga pe Rorac, asa ca nu mai statu pe ganduri, ci urca impreuna cu calul sau in barca. Cei doi au plutit pe lac ore in sir, pana cand au dat de o stanca pe care stateau 3 sirene uluitor de frumoase care imediat ce i-au vazut pe noii calatori ce traversau lacul, au inceput sa cante atat de frumos, incat nu aveai cum sa nu iti doresti sa mori pentru ele. Insa deoarece tovarasul lui Melhior nu era om, el nu era afectat de cantecele sirenelor. Asa ca intinse o aripa si-l ascunse pe imparat sub ea, pentru a nu auzi cantecele. Astfel, cei doi au scapat si din aceasta ultima incercare.
Baches Andrei, b.andreyk@gmail.com
Dupa ce au infrans si aceasta ultima amenintare, Melhior si prietenul sau de nadejde, si-au continuat drumul, gandindu-se neincetat, cum vor reusi sa prinda pasarea dorita. Se apropiau tot mai mult e pestera, calatorint pe poteci ascunse, printre munti, iar singurul mod prin care acestia credeau ca vor prinde pasarea, era printr-un siretlic. Ajunsera la pestera, in toiul unei nopti frumoase, in care luna invelea totul, in lumini argintii.Melhior hotara ca acesta era momentul potrivit in care ei ar fi putut pegrati capcana pentru pasare. Cautara prin padurea din jur, crengi, si plante cu care ar fi putut sa incropeasca un cos, sub care ar fi putut sa imprastie cateva seminte, adunate din intamplare atunci cand calatorisera prin Padurea Fermecata.

Patrisia Catanescu, ela.patrisia@gmail.com
Dupa terminarea capcanei, cei doi s-au ascuns dupa o stanca din pestera, asteptand nerabdatori pasarea. Din senin, tot cerul se intuneca si nori cenusi acoperi minunata luna argintie care veghea deasupra pamantului. Un tunet asurzitor se auzi si deodata se porni o furtuna cum nu se mai vazuse niciodata. Intr-un final, aparu si pasarea mult asteptata, care din fericire cazu direct in capcana.Cei doi erau in culmea fericirii cand vazu pasarea prinsa, si dupa ce furtuna se opri, calare pe calul inaripat, tovarasul de drum si prietenul sau de nadejde... tinand pasarea cu pene de aur intro mana, Melhior porni spre palatul Frumoasei Lumii, pentru a primi puterea necesara distrugerii dragonului.
Baches Andrei, b.andreyk@gmail.com
Pe langa drumul, ce l-au strabatut pana la pestera, calea spre casa fu o joaca de copil. Primul gand al lor fu sa se intoarca la castelul parasit, pentru a vedea daca zana nu ii astepta cumva acolo. Usile castelului erau deschise larg, parca totul era pregatit pentru sosirea lor. Ajunsera in inima castelului, in sala tronului, unde, se afla chiar Frumoasa Lumii. Aceasta isi respecta promisiunea, si printr-o vraja facu ca in jurul imparatului sa apara o lumina aurie, puternica. In acel moment, Melhior se simtea mult mai vanjos, ca si cum intreaga putere a strabunilor sai ii curgea prin vene. Multumindu-i Frumoasei, incaleca pe bividiul sau magic, si porni in cautarea lui Rorac, pentru a-l infrange odata pentru totdeauna.

Patrisia Catanescu, ela.patrisia@gmail.com
La plecare, Frumoasa Lumii le spusese ca Rorac traia ascuns intro pestera imensa care nu avea intrare si ca Rorac se folosea de puterile de dragon pentru a iesi afara. Le mai spusese ca inconjurul pesteri era o ceata magica in care daca stateai mai mult de 1 secunda, iti pierdeai cunostinta si nimeni nu te mai putea salva! Dupa un drum lung, cei doi dadu in sfarsit de ceata. Deoarece calul Imparatului era mai rapid ca vantul si ca gandul, au trecut de ceata in mai putin de o clipa. Ajunsi la pestera, pamantul incepu sa se cutremure, pereti pesteri sa se surpe iar Rorac se trezi mai puternic ca niciodata. Melhior sa inspaimantat la vederea acestor lucruri dar stia ca acum el are cele mai mari puteri de pe pamant.

Baches Andrei, b.andreyk@gmail.com
Vazandu-si adversarul, Melhior, ii sari in fata, si tinand in mana sabia mostenita din generatie in generatie, de la strabunii sai, incepu sa imparta lovituri necrutatoare. Nici Rorac nu era mai prejos si incerca sa-si loveasca adversarul cu ghearele sale uriase, sa-l prinda-n falcile sale, sau sa-l faca scrum, scotand flacari pe nari. Cu toate incercarile celor doi de a se distruge reciproc, niciunul nu reusea sa dea lovitura de gratie. Rorac avea pielea inpenetrabila, acoperita cu solzi grosi ca de otel, iar Melhior era prea agil, pentru adversarul sau. Lupta parea ca nu se va mai incheia vrodata, pana cand, Melhior observa ca atunci cand isi lovise adversarul in beregata, acesta paru ca isi pierde toate puterile, si va cadea la pamant. Chiar daca adversarul sau nu cazu, Melhior descoperise punctul slab al adversarului.

Patrisia Catanescu, ela.patrisia@gmail.com
Intre cei doi se dadu o lupta cum nu se mai vazuse pe fata pamantului, si abia dupa 100 de zile, in sfarsit, Melhior iesi invingator. Nespus de fericit, el o lua pe Frumoasa Lumii de sotie. Deasupra palatului a fost asezat capul impietrit al dragonului Rorac, ca simbol al neinfricarii si loialitatii de care au dat dovada Melhior si minunatul sau armasar alb. Si asa... de atunci toti au trai in pace si buna intelegere pana la adanci batraneti!